🔹 Craiova fără corupție! Capitala Olteniei sub supremația legii 🆕

Din nefericire, corupția a fost și rămâne omniprezentă în administrație. Satisfacerea intereselor personale, omisiunea de a auzi nevoile oamenilor, precum și lipsa de transparență au lipsit de încredere  actualii funcționari publici.

Contractele de achiziții și investiții publice sunt surse permanente de scandal public. DNA identifică în sistemul de achiziții publice cea mai mare sursă de dosare penale și dovezi împotriva infracționalității crescute din administrație, iar la nivel european suntem în vârful clasamentului cu cel mai mare număr de infracțiuni pe fonduri europene (conform audierilor din cadrul comisiei CONT). 

Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care depolitizarea și profesionalizarea administrației, în spiritul sloganului “mai puțină politică și mai multă administrație”, reprezintă prioritatea candidaților noștri.

Măsurile pe care le vom implementa și/sau pe care le vom susține în administrație pentru combaterea fenomenului corupției sunt:

 

  • HACKATHON #ideipentruCraiova. Vom organiza un hackathon, un maraton digital menit să adune laolaltă mediul de afaceri din Craiova specializat în IT pentru a ne prezenta proiecte și soluții digitale. Vom demara astfel conceptul de digitalizare, eficientizare a fluxurilor și transparentizare în administrație pentru a combate corupția.
  • Numiri politice DOAR pentru funcțiile care implică un vot politic (USR PLUS va susține proprii membri doar pe criterii de profesionalism și meritocrație). Angajările se vor face respecând legislația privind conflictele de interese.
  • Vom publica procedurile și rezultatele concursurilor de funcționari publici care în prezent sunt cunoscute doar de către clientela politică, măsură absolut necesară în contextul actualului Cod Administrativ.
  • Garantarea integrității profesionale a funcționarilor publici. Eliminarea presiunilor politice la care sunt supuși funcționarii publici din serviciile administrației, însă în special cei care activează în departamentele de autorizații și achiziții publice.
  • Investiții în profesionalizarea funcționarilor publici din departamentele strategice prin cursuri periodice de pregătire cu experți în domeniile respective.
  • Crearea unei aplicații pentru informații despre proceduri administrative, solicitările în curs ale cetățeanului, reclamații și sesizări privind relația cu funcționarii publici angajați ai administrației locale.
  • Transparentizarea contractelor de achiziții publice prin publicarea lor, precum și a modificărilor contractuale ulterioare licitațiilor, ținând cont de legislația din domeniul contractelor cu regim special. Demararea unui amplu proces de analiză și stopare a pierderilor și eficientizarea cheltuielilor prin îmbunătățirea raportului calitate/preț.
  • Conferință de presă lunară a Primarului, cu accent pe sesiunea de întrebări.
  • Adaptarea criteriilor cu scopul asigurării competivității și asigurarea unei reale transparențe în cazul finanțării nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit